Reintoarcerea mea acasa

După 9 ani de studii în România, după o viață plină de peripeții și cu tot ce poate însemna viața de cămin la studenți, am decis să mă întorc acasă, în orășelul meu natal. A fost un pas destul de curajos, doar noi, românii basarabeni sau moldovenii, important să înțelegeți că mă refer la cei dintre Nistru și Prut, nu suntem ca macedonienii care, după ce își termină studiile în România se întorc la ei acasă. La noi asta este văzută ca un eșec, ca o întoarcere în sălbăticie într-un teritoriu al nimănui, chiar dacă este diferența mică între Moldova și România, ultima a avut mai mare noroc în ce privesc relațiile geopolitice și geostratice dintre marile puteri. Am decis să mă întorc acasă, să gust și eu din amarul locului unde m-am născut, în țara unde avem cel mai mic venit pe cap de locuitor din Europa, unde avem ceva asemănător cu drumuri care, dacă țin minte bine , au fost reasfaltate când aveam vreo 5-6 ani, adică acum 18 ani.  Am zis că banii nu sunt principalul scop în viață și că cel puțin, la început, am unde să stau și ce să mănânc, am un masterat și mă aranjez la muncă la stat, doar aici sunt cele mai mari probleme și sunt necesari specialiști. M-am aranjat, și nu pe pile cum se obișnuiește, am dat și test, și interviu cu vreo 5 oameni, nu aveam cunoscuți printre ei, plecasem după gimnaziu din orășel și reveneam doar în vacanțe și de sărbători, iar tata nu avea cum să pună o vorbă pună pentru mine că și el nu-și găsește loc de muncă de vreo 2 ani.

Urmează să-mi încep munca într-o Direcție Economică al unui Consiliu Raional din Republica Moldova. Colegii sunt oameni liniștiți, puși pe treabă și nu în ultimul rând călduroși. Acum să vedem ce o să se iasă, cât timp voi putea rezista, că ceea ce mi-au povestit alții mi s-au părut chestii îngrozitoare, până ce la mine totul este bine. Cu privire la salariul meu, pot să menționez că într-o lună voi face cam cât câștigam într-o jumătate de zi muncind în Alaska la pește. E cam dureros că nici nu plătesc cum trebuie, ca să-ți faci studiile costă, și mă refer doar la cheltuielile de bază, iar ei cer studii superioare (lucru expres prevăzut în Legea cu privire la funcționarii publici).

Poate peste un an, doi, o să-mi fac bagajele și o să mă întorc în România ori chiar o să plec mai departe. Puțini sunt cei care se întorc de bună voie în Moldova, cunosc puțini dintr-aceștia, iar cei care o fac, atunci merg în Chișinău. Am fost bombardat de întrebări și oamenii pur și simplu nu înțeleg de ce am făcut acest pas, după 9 ani de studiu, și faptul că mă pot angaja și în România, doar am cetățenie. Eu sunt patriot, iar în ceea ce privește plictiseala- reușesc să o anihilez prin cărți, acum citesc vreo 3 simultan, dar nu reușesc să parcurg mai mult de o sută de pagini pe zi, iar dacă mă plictisesc de citit, muncesc în jurul casei, acum tai lemne, seara merg la baschet, apoi la o bere cu amicii. Mai rău este cu femeile, se uită cam speriate la necunoscuți, dar sper să fie numai o impresie greșită de-a mea.

Desigur, secretul întoarcerii mele este familia : mama, tata și sora care îți acordă suport moral . Vor nepoți, dar să văd ce pot face pentru ei, pentru că  aș avea nevoie de vreo 3 salarii ca să îi cumpăr acelui copil o calească în care să fie plimbat, nemaivorbind de alte nevoi. Cum a zis un cronicar că nasc și la Moldova oameni, dar nu văd cum ar putea crește un copil normal acum în Moldova, dar și aici sper să fie o deducere greșită.

Cum zic și colegii mei – sunt multe lucruri de făcut, și într-adevăr, mai ales în Moldova, eu acum sunt sub impresia făcută de cartea „Cine suntem noi ?” de Dan Dungaciu, unde prezintă situația din Moldova la rece.

Sper ca mai târziu să pot scrie lucruri frumoase…

---