Republica Moldova și creșterea prețurilor

Republica Moldova este o țară care se ține pe remitențe, adică banii trimiși din afară în țară. Dacă Chișinăul mai este o zonă înfloritoare, atunci periferia rămâne mult în urmă în ceea ce privește o creștere echilibrată. Să nu credeți că este sărăcie, ci dimpotrivă, totul este bine și frumos, mai ales pentru cei care sunt receptori de remitențe.  În orașele mai mici e ca și în Africa – găsești orice- de la produse alimentare până la mașini, calculatoare, dar totul este importat și pe puține produse găsești scris Made in Moldova. Poate unele produse alimentare, dar și acelea produse în cadrul agriculturii extensive.

Citește în continuare »

Anunțuri

Politica neinteresanta

De сând m-am întors acasă parcă am primit imunitate la politică. Dacă înainte eram un patriot înflăcărat, acum am devenit mai pragmatic și nu mă interesează lungile emisiuni de la TV unde se tot vorbește despre politică. Sunt membru de partid, dar colegii mei de partid își aduc aminte că există politic doar când se apropie alegerile, când este necesar de adunat voturi.

Cred că am devenit pragmatic ca și toți cei din jurul meu. Chiar dacă avem multe de învățat, oamenii tot se vor uita la alegeri ca la un mod de a face bani. Doar la noi se poate de produs din orice, iar cel care face mulți bani este respectat, indiferent cum, bravo lui că poate.

Totuși, mă bucur că Lupu a ajuns președinte, este un om deștept, iar felul cum vorbește te captează. Când am prezentat disertația mea, tema fiind „Relațiile Externe ale UE cu RM”, președintele comisiei m-a întrebat cine va fi președinte în Moldova, iar eu i-am zis Lupu. Totuși, proful a zis ironic că de ce atunci nu a fost numit din prima. Vroiam să-i trimit un e-mail după ce Lupu a fost numit președinte, dar am zis că nu-și mai amintește de mine și oricum nu mai contează.

Sper că pragmatismul, cu toate neajunsurile sale pe termen lung, va avea efecte net pozitive pe termen mediu.


Prima saptamana in Tanzania

Cum am coborât din avion, mi-am dat seama că sunt în sauna, ori în parilkă cum zicem noi. Erau 26 de grade la ora 4 dimineața, iar eu aveam pe mine niște pantaloni groși.

M-am urcat în mașina surorii mele și a soțului ei, și am început să mergem spre casa lor. Pe drum mișunau mașini, erau puține, dar nu vedeam șoferii, pe urmă mi-am dat seama că ei conduc ca și britanicii și japonezii, adică au volanul pe dreapta și conduc pe stângă, invers adică. La început mi s-a părut că sunt într-un film sci-fi, nu vedeam șoferii, iar mai apoi am zărit și câțiva pietoni care se uitau lung la noi, probabil că eram prea albi în viziunea lor. Am ajuns în camera unde urma să dorm, și noroc de aerul condiționat și de ventilator, altfel cred că muream de căldură. Am dormit până m-a trezit soră-mea și mi-a zis că mergem la sală. Ea cu soțul ei obișnuiesc câte 2 ore pe zi să facă sport, ceea ce îi face să arate bine și sănătos. Aici au dat o groază pentru abonamentul meu pentru jumătate de lună, cam cât câștig eu pentru aceiași perioadă în Moldova, dar nu contează, pentru o viață sănătoasă merită. M-am convins din plin că, calitatea serviciilor, modul de a deservi clienții este foarte scăzut și e ca și la noi în Moldova sub forma : “Ce mai vrei și tu de la mine ? ”, iar regula clientul nostru, stăpânul nostru nu funcționează. Oricum, au bazin, și pentru prima oară am făcut baie, mai bine zis m-am scăldat într-o apă care avea mai mult de 30 de grade. A fost uimitor de plăcut, iar când ieși din ea nu-ți este frig. Citește în continuare »


Drumul spre Tanzania

Pe 30 decembrie 2010 am fost anunțat de sora mea că mi-a fost schimbat biletul de pe 10 ianuarie 2011 pe 1 ianuarie, așa că vizita mea în Tanzania va fi mai recentă. Am început să-mi fac bagajele, desigur, haine subțiri, deoarece știam că această țară este o saună mare, încăpătoare.

Astfel, m-am pornit pe 1 ianuarie dimineața la 6 înspre un continent pe care nu-l văzusem nici o dată, dar pe care l-am visat de multe ori. Odată, în anii de studenție, am visat să ajung în Alaska, și am reușit, dar undeva mai la sud, unde e mai cald.

Începând de acasă, din Telenești, parcă toate erau anapoda, rutierele (maxi-taxiuri) nu circulau, doar de la 10:30, dar eu aveam biletul de la ora 12:00, iar iarna demult își intrase în drepuri. Astfel, mi-am luat un vecin, am mers cu mașina mea până la Orhei, iar de-acolo la Chișinău, unde am ajuns la timp în aeroport. Eram pentru prima oară în Aeroportul Internațional din Chișinău, un loc destul de drăguț, dar unde puțini dintre locuitorii frumoasei noastre țări au fost și vor fi, dar cine știe. În fine, noroc de o carte, că altfel mă plictiseam, dar ce face un bărbat când este singur ? Se uită după femei, așa că și eu mai trăgeam cu ochiul prin jur. Desigur, erau numai moldovence, câteva pitzipoance, dar nimic mai mult. Citește în continuare »