Orasul meu natal

  

This slideshow requires JavaScript.

Orașul meu natal este Telenești. Mie îmi place mult orașul meu, dar când am terminat 9 clase am zis că este mai bine să-mi fac studiile în altă parte, cel mai bine în România. Așa și am făcut, dar când am ocazia, vreo vacanță ori ceva timp liber mă întorc acasă. Este evident faptul că este mare diferență între a locui într-un oraș și a-l vizita în vacanțe, fie și acestea lungi.

   Ceea ce pot zice despre el este că a fost înfloritor pe timpul URSS, iar apoi tot a decăzut și numărul locuitorilor a scăzut. Am auzit că prin 1989 erau la vreo 16 mii de locuitori, acum dacă sunt la vreo 8 mii, dar și dintre aceștia sunt plecați în străinătate, de exemplu eu figurez cu domiciliul stabil în Telenești. Din vreo 5 fabrici și uzine acum nici una nu lucrează, nu are activitate, iar principalele venituri sunt remitențele.  Este ceva obișnuit pentru oamenii din orășel să considere că cei care au plecat sunt norocoși, mai ales cei care sunt în UE. Majoritatea vecinilor mei sunt plecați prin Moscova, Voronej, Israel, Italia, Cipru. Mulți din ei și-au găsit un trai decent acolo și se întorc foarte rar acasă.

  Copilăria mea a fost frumoasă și nu zic doar astfel că a fost a mea. Am avut sală de baschet, și nu una, chiar și acum există vreo 3, bibliotecă, clase care se încălzeau de la caloriferul pe care noi îl cumpăram, terenuri de fotbal și de baschet sub cerul liber, unde în vacanță seara ne întâlneam la un fotbal sau la un baschet. Chiar eu și vecinii mei am construit un teren de fotbal, făceam campionatul străzilor și eram foarte bucuroși în caz de victorie.

   Acum s-a ales praf din tot, tineri sunt foarte puțini, iar care sunt abia așteaptă să plece. Puțini s-au întors din cei care au terminat o facultate, iar dintre aceștia mulți regretă pasul făcut și se întorc înapoi în Chișinău, ori emigrează în altă țară.  Este sumbru, dar real.  

   Totuși, pe lângă aceste aspecte,  mai și unele bune : în apartamente nu mai mor gândacii de cameră (ei mor la 4 C celsius). Maică-mea îmi zicea odată că uite, în apartamentele din Telenești nu mai sunt gândaci, ei mor la 4C, și cum nu le-au dat căldură, au rămas fără ei. Noroc că părinții mei au reușit să-și construiască o casă înainte de  căderea URSS-ului, altfel nu-mi imaginez în ce condiții aș fi copilărit. Cei care și-au permis au apă potabilă la robinete în casă, gaz natural, centrală termică, dar și sobe în caz că gazul se va tot scumpi. Conexiunea la internet, pe care am testat-o eu, este una bună, chiar ai posibilitatea să te conectezi și la televiziune digitală. În apropierea orașului este o pădure, unde am făcut și orientare turistică, am dormit la cort și am ascultat feeria greierilor. 

   Când lipsesc de acasă mai mult de 3 luni, deja mi se face dor și vreau să mă întorc, dar după 2 săptămâni mă plictisesc groaznic.  Nu-mi place în special mentalitatea oamenilor, care a rămas preponderent sovietică, dar îi înțeleg perfect. Doar nivelul lor de trai a scăzut după căderea blocului comunist, și-au pierdut locurile de muncă, speranțele pentru un trai mai bun și un viitor mai luminos. Străzile într-adevăr arată jalnic, ca și terenurile de baschet care au fost construite cu mult înainte de 89.   

   Sperăm pentru un viitor mai luminos, dar acesta încă nu se vede. Sunt multe de făcut, dar fără noi, tinerii, nu cred că se va realiza ceva. Eu după ce o să cutreier lumea o să mă întorc în orășelul meu natal, unde oamenii se consideră și sunt trecuți ca orășeni, cu toate că principala lor îndeletnicire a rămas agricultura extensivă.

---